Când vine vorba de sănătate toţi suntem interesaţi pentru că dacă eşti sănătos ai parte de tot ceea ce este mai frumos în această viaţă.
"Mens sana in corpore sano" - minte sănătoasă în corp sănătos.
"Mens sana in corpore sano" - minte sănătoasă în corp sănătos.
De mică am învăţat de la fratele meu cel mare şi de la oamenii în vârstă că produsele naturale sunt cele mai bune în comparaţie cu produsele farmaceutice. Ce trebuie reţinut este că produsele naturale sunt adjuvante în întreţinerea unui organism sănătos.
Avându-l alături pe fratele meu cel mare care şi-a dedicat mare parte din viaţa lui preocupându-se de apicultură am început să am încredere în orice produs apicol. Astfel că săptămâna trecută am consumat timp de 12 zile fiolele Tonic Regal de la ApiLand şi mă simt mult mai bine pentru că ştiu ce efecte uimitoare a primit întregul meu organism. Sunt adepta consumului de produse dulci, iar fiecare fiolă consumată zilnic îmi potolea dorinţa de dulce.
Pentru cei care nu ştiţi albinele sunt cei mai importanţi polenizatori pentru mai mult de jumătate din plantele de pe Pământ. Deci am fi o planetă fără legume, fructe, seminţe.
"Fără albine nu am putea supravieţui mai mult de 4 ani" spunea Albert Einstein. Fără albine industria textilă ar avea mult de suferit pentru pierderea bumbacului, iar multe specii de animale ar dispărea din cauza lipsei de hrană pe care albinele o polenizează.
Fiolele Tonic Regal au în compoziţie miere pură, lăptişor de matcă şi ginseng, ceea ce înseamnă că odată consumate îţi alimentezi corpul cu doze mici de sănătate 100% având efect benefic imediat.
Beneficiile Tonului Regal sunt:
- creşterea nivelului de energie şi revitalizare a organismului
- eliminarea oboselii şi a insomniei
- stimularea sistemului nervos
- întărirea sistemului cardiovascular
- întărirea sistemului imunitar
- reglarea a sistemului hormonal, a colesterolului, a tensiunii şi a glicemiei
- încetinirea procesului de îmbătrânire
- imbunătăţirea performanţelor mentale şi fizice
Cum trebuie administrat
Se administrează de preferinţă dimineaţa cu 30 de minute înainte de masă, dar poate fi administrat în orice momente al zilei, deoarece efectele benefice ale produsului îşi fac imediat efectul.
Doza recomandată este de 1 fiolă/zi la copii şi pentru adulţi 1-2 fiole/zi
Concluzii
Dacă eşti adeptul unui produs 100% natural Tonic Regal - cocktailul de sănătate de la ApiLand este produsul de care vei fi mulţumit pe deplin. Efectele rapide asupra origanismului sunt imediat sesizate şi de necontestat. Abia aştept să încep o nouă cură de sănătate cu acest produs formidabil.
Tonic Regal - cocktail de sănătate de la ApiLand
Reviewed by Sabina Laiber
on
mai 17, 2019
Rating:
Niciun comentariu:
Spune, te rog! :P