M-am hotărât să tac timp de o săptămână - ziua II

Deja am intrat în ziua a 3-a de tăcere... Da, incredibil, încă tac din gură, dar nu tac din minte... gânduri care vin grămadă, gânduri care vin şi pleacă... deci mai am de lucrat cu mine până pot controla ce să rămână şi ce să plece.
Cine mă cunoaşte personal ştie că eu nu sunt o persoană care să râd des, dar zilele acestea am râs de multe ori. Mama mă face cel mai des să râd. Se uită la mine când încerc să îi spun ceva şi vine cu câte o replică de genul:
"- eşti bună de pantomimă,
- vii mai des pe la mine de când nu vorbeşti,
- mai scrii mult?,
- parcă eşti surdă-mută, .. îi scriu că sunt doar mută, dar aud.
Mă face să râd pentru că de multe ori are o mimică simpatică şi apoi o fac eu să râdă, deci veselie în casă. Tata e mai ursuz, dar se dă şi el pe brazdă, că doar locuieşte cu mama şi fiica care iubesc să aibă umor.
Ieri am încercat să beau cafea şi a început să îmi fie rău în combinaţie cu ce mâncasem... mi-am dat seama că trebuie să mă duc repede la lumina soarelui şi automat la câini. Asta am şi făcut: i-am luat la rând pe toţi trei câini: F., R. şi A. Au fost foarte fericiţi că îi mângăiam. Adevărat că se tot scuturau la un moment dat de mângâierea mea. Se uitau la mine cum vomit roşiile şi cafeaua. Şi R. mânca ce vomitam, da, ştiu... scâtbos. :P
Ideea e că mi-au făcut bine şi le-am mulţumit în gând, dar la Fram nu am rezistat şi i-am spus cu voce "frumuseţe"...  Mda... deci sunt expertă zilele acestea în a vorbi cu animalele. Că mi-a scăpat şi la Einstein (pisica care doarme acum când scriu pe piciorul meu :)) să îi spun: "pis, pis, pis"...
E fain ce mi se întâmplă când nu vorbesc... sunt mai atentă.. ieri urmăream să înţeleg când latră, cum latră şi de ce latră câinii.. să le recunosc lătratul şi să îi înţeleg.
În fne... legat tot de animalele... pe la ora 19:00 aseară am simţit nevoia să scriu, dar parcă aş fi vrut să stau puţin în pat întinsă... şi am zis să îmi ascult tupul.. am făcut asta. Einstein fiind prin jur a venit si s-a aşezat pe pieptul meu... mi-am schimbat poziţia la un moment dat şi a venit pe capul meu... aşa am adormit cu o căciulă de pisică vie. M-am trezit după o oră şi am coborât la civilizaţie, adică la mama şi la tata care se uitau la nu ştiu ce serial turcesc... îi priveam şi mă gândeam că am părinţi frumoşi, deştepţi şi buni! Deci e adevărat că dacă le oferi timp real, nu virtual, celor din jur te bucuri şi zâmbeşti cu toată faţa.
Ieri mă tot uitam pe youtube la diverse... Am dat din nou de Dan Puric

... şi mi-am adus aminte cum l-am cunoscut... L-am cunoscut prin pile. :)) În 2010 spre sfârşitul anului m-am întâlnit cu Gabriel Cotabiţă la o cafenea pe lângă Ateneu şi stând de vorbă cu el îi spun că m-ar interesa să fac pantomimă. Gabi, care este un tip foarte săritor la ajutor, imediat l-a sunat pe Puric să îi spună că vreau pantomimă. Am ajuns la pantomimă la Teatrul Naţional... şi m-am dus la Dan Puric şi i-am spus că vin la recomandarea domnului Gabriel Cotabiţă. Puric a zis ok şi m-a îndrumat spre o fată Georgiana Sâmbotin. Fătuca m-a întrebat ce sporturi am făcut şi i-am zis. A vrut să vadă pe propria ei piele ce aikijutsu am practicat şi a simţit. :P În fine.. am început să fac pantomimp cu elevi mai avansaţi... evident că eram varză, dar nu înţelegeam eu pe atunci ce şi cum. Georgiana a fost foarte răbdătoare cu mine şi o vreme am fost bune prietene. Chiar a venit la Piteşti şi a predat în cadrul Centrului Cultural Piteşti câteva ore de pantomimă. Mda... dar nu a durat. De'... se întâmplă diverse. Dan Puric a fost foarte deschis să se facă pantomimă şi la Piteşti. Prin Georgiana am ajuns chiar la nu ştiu ce eveniment la Ateneu unde l-am cunoscut pentru câteva clipe pe Contantin Bălăceanu-Stolnici. Fain om! Am făcut şi o poză cu el.
Iar când i-am spus că sunt om simplu care vrea să facă poză cu un om mare, dumnealui mi-a spus că "simplitatea e ceva măreţ, şi nici un om nu e simplu". Avea şi are dreptate. Aşa... să revin la "maestrul" Dan Puric... Domn'e, acest om dă impresia că le ştie pe toate şi se consideră omul lui Dumnezeu... nu că nu ar fi, dar e prea de tot cum el e "maestu" şi ceilalţi sunt "învăţăţeii" dumnealui. Mda... îmi pare rău că nu a rămas doar la pantomimă... acum e un om important... prin 2010+2011 răspundea chiar el la telefon, acum are secretarăşi agendă bogată... numai 3 interviuri diferite am vazut cu el în ultimele zile ale anului 2017.... Sincer, domnule, Dan Puric, m-aţi dezamăgit! Dar ce vă pasă dumneavoastră? Vă spun şi eu (aşa ca să mă dau mare :) ) că vă pasă numai de ego-ul dumneavoastră!!! Dacă credeţi în Dumnezeu nu judecaţi atât de aspru pe cei din viaţa dumneavoastră, numai Dumnezeu poate judeca. În fine... oricum o să faceţi ce vreţi...
Să îmi fie cu iertare dacă am deranjat mulţimi care merg în turma păstorită de "bietul actor" - Dan Puric - "Actorul" -Vasile Şeicaru.
De la Puric dau pe youtube de un preot tare simpatic... auzisem ceva de el, dar încă nu îl urmărisem... este vorba de părintele Constantin Necula.

Da, îmi place. La un astfel de preot m-aş spovedi. Are umor, deci are har. Am mai întâlnit un singur preot fain, şi anume pe  Ciprian Grădinaru. Deci poate o să mă duc la spovedanie la parintele Necula. E de urmărit.
După ce am urmărit un "biet actor", apoi un preot cu har, am zis să urmăresc ceva natural... şi aşa am revenit mai atentă la Adrian Manolache.

Îmi place! Îmi doream să întâlnesc un om care să ştie plantele, mai ales că am ratat ocazia oferită de Colea în urmă cu câţiva ani de a descoperi lumea plantelor.
Mi-am încheiat ziua de ieri pe net urmărindu-i din nou pe Dem Rădulescu

, Jean Constantin

, Gheorghe Dinică

 la Eugenia Vodă - Profesioniştii -.
Acum închei povestea mea personală cu gândul că vreau să fiu mai bună decât sunt azi şi mai puţin bună decât mâine! Dacă eu sunt bună, atunci şi ceilalţi devin buni.
Bunătatea mereu învinge cu blândeţe răutatea.
Pe mâine!

P.S. La mulţi ani fericiţi tuturor celor care poartă numele de ION!!!