- Scrisoare pentru "diriga" din liceu -

Doamna dirigintă,

vă mulţumesc din suflet că aţi apărut în viaţa mea! Poate nici nu vă daţi seama cât de importantă aţi fost şi sunteti pentru mine.... Vă datorez viaţa mea şi nu pentru ceea ce sunt acum, ci pentru multe momente în care am simţit că am renăscut din cenuşă.... Îmi aduc aminte de prima zi de liceu când am aflat că sunteţi diriginta mea am simţit bucurie maximă.
De ce?
Eraţi de-a mea: ARDELEANCĂ!!!
Nu a durat mult timp să vă ia să va daţi seama că în mine zăcea "ceva"... şi aţi vorbit cu domnul Oprea (directorul liceului teoretic "Ion Barbu" - Piteşti- în perioada aceea 1996) să mă asculte cum recit. Şi dumneavoastră, DOAMNA DIRIGINTĂ, CHIRCA ANA, mi-aţi "vândut" un pont şi m-aţi pus să învăţ "Adolescenţi pe mare" de Nichita Stănescu şi să o spun cum ştiu eu mai bine domnului director care îl adora pe Nichita. Evident că nu v-am dezamăgit şi am recitat cum am putut eu mai bine poezia şi aşa am ajuns să fiu prezentă aici: 

DOAMNA DIRIGINTĂ, nici nu mai ştiu dacă ştiaţi că visul meu de copil a fost să fiu actriţă, iar dumneavoastră mi-aţi facilitat ocazia de a urca pentru prima dată pe scena unui teatru la vârsta de numai 14 ani. MULŢUMESC!
DOAMNA DIRIGINTĂ, nu o să uit niciodată când în clasa a X-a aţi observat că nu sunt ok şi aţi insistat să aflaţi ce am... Aţi insistat atât de frumos şi cald şi aţi aflat că aveam probleme mari acasă, că eram încă cu traume după evenimentele nefaste din decembrie 1989 când tatăl meu, Florin Dobre, a fost închis pe nedrept ca fiind considerat un terorist... că mama era singura care aducea bani mai mulţi în casă, că mai aveam doi fraţi mai mari cu, care locuiam într-un apartament cu 2 camere, că eu dormeam pe o canapea în bucătărie, că eu nu aveam un birou, ci cărţile îmi stăteau pe un scaun la marginea capului, că eu doream să mor... Şi, Doamne, cât aţi insistat să mă gândesc la altceva... să mă gândesc la Dumnezeu... dar eu eram încăpăţânată şi îndurerată şi vă spuneam că Dumnezeu nu există şi că e nedrept ca toată familia mea să sufere pentru o nedreptate... şi ca măcar eu să nu mai fiu şi alor mei să le fie mai uşor... plâng şi acum, DOAMNA DIRIGINTĂ, ca şi atunci.... atunci când aţi luat Biblia şi mi-aţi citit şi am rostit "Tatăl nostru" şi "Înger, îngeraşul meu" împreună, mai mult dumneavoastră, că eu eram dominată de durere şi neînţelegeri... Toate eforturile dumneavoastră le-am apreciat atunci, dar eu tot m-am dus acasă şi am luat un pumn de pastile... dar am stat doar o noapte în spital îngrozindu-mi părinţii, pentru că, da, eram o copilă care nu făcea probleme... Îmi aduc aminte că a doua zi când am ieşit din spital am insistat să vin la ore şi v-am spus că am început să cred că există Dumnezeu.... ştiu că v-aţi bucurat că sunt ok, dar mi-aţi ţinut morala bine meritată, ci anume: că dacă muream v-aţi fi simţit vinovată că nu aţi făcut mai mult.
DOAMNA DIRIGINTĂ, nu am ajuns actriţă... dar am ajuns filosof cu diplomă!
Ciudat... dumneavoastră sunteţi tot filosof, doar că cel mai important este că aţi fost şi sunteţi un PROFESOR DE FRUMOS, DE METAFIZICĂ!!!
Vă recunosc, DOAMNA DIRIGINTĂ, că şi anul acesta .. fix acum o lună m-am gândit serios, din nou, să mă omor... da... ştiu ... ciudat... acum o lună v-aţi îmbolnăvit şi dumneavoastră... ciudat... Dar oare e ceva ciudat în viaţa asta???
Nuuuuuuuu!
Nimic nu e întâmplător!
Şi, ştiţi ce, DOAMNA DIRIGINTĂ, la anul o să fiu şi eu profesor de filosofie!!! :)
Aşa că, vă rog, să trăiţi cât mai mult şi să mă învăţaţi ce e aia logică, economie, psihologie şi filosofie!!!
Sunteţi un OM MINUNAT, UN SUFLET CALD ŞI O FIINŢĂ PLINĂ DE LUMINĂ!, să nu uitaţi asta nici măcar o clipă!!!
Vă iubesc mult şi necondiţionat!

Mariana Sabina Dobre alias acum Sabina Laiber