Printre oameni şi cărţi la Târgul Internațional Gaudeamus - Carte de Învățătură

Când ai aşteptări cu siguranţă ele vor fi spulberate şi vei învăţa din nou să iei lucrurile aşa cum sunt...
Am fost şi anul acesta la Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de Învăţătură organizat la Romexpo în Bucureşti. Mi-am dat seama că va fi aglomerat şi am preferat să merg cu tramvaiul 41. M-a uimit că mulţi oameni călătoreau alături de mine în aceiaşi direcţie. Am zâmbit când în staţia Lujerului a urcat un domn cu acordeonul şi a început să cânte de mama focului https://www.youtube.com/watch?v=vwoMxIdvVV8 :) Doar că majoritatea călătorilor mergeau pentru câteva ore spre casa temporară de cultură de la Romexpo.
Cum era şi evident aglomeraţia a început din parcare, unde maşinile erau în forfotă deplină să îşi găsească un loc de aşteptare... Am intrat în clădire cu greu după ce am stat la o coadă de 20 de minute să iau biletul de acces. Simţeam deja haosul de la intrare, dar cum am făcut primul pas spre cărţi... am dat de o mare baie de oameni... deja mă simţeam ca în metrou în orele de vârf... cu greu m-am strecurat prin marea mulţime să ajung la standul editurii Librex unde Nataşa Alina Culea avea lansarea cărţii "Visele nu dorm niciodată". Nu o cunoşteam pe Nataşa personal şi nici măcar nu i-am citit vreo carte, doar ce am purtat câteva discuţii pe Facebook şi astfel mi-am zis că era momentul să observ cât de cât omul. Din puţinele clipe petrecute împreună, mai mult pentru a ieşi o poză bună de postat pe reţeaua de socializare, am realizat că are un număr însemnat de cititori. M-am bucurat să îi văd emoţiile bine ascunse din timpul lansării cărţii. Da, este o blondă superbă, şi ai spune că nu are nimic în cap, dar dacă o priveşti dincolo de aparenţe poţi sesiza că a avut o viaţă zbuciumată din care până în prezent a ieşit victorioasă, tocmai pentru că a împărtăşit multe trăiri în romanele sale. Sunt sigură că o să mai aud de ea şi numai de bine. :)

Am plecat pâş pâş de la lansarea Nataşei cu gândul să văd ce se mai întâmplă prin jur. În afară de mule feţe, trupuri mai să mă dea de-a dura o vreme nu am ştiut pe unde merg, mergeam cu valul din faţa mea. Deja mă iritam, dar îmi spuneam în gând "Sabina, oamenii aştia sunt iubitori de cultură şi minţi luminate nu numai de bec, ci de cunoaştere..." şi uite aşa am ajuns undeva pe la etaj şi aud relativ în surdină o melodie a copilăriei https://www.youtube.com/watch?v=VjDNScMvfJY 

M-am oprit brusc cu riscul să fiu călcată de picioarele grăbite din juru-mi şi am privit către zona de unde auzeam melodia... am rămas mută (oricum nu m-aş fi auzit dacă aş fi vorbit) pentru că în faţa mea pe partea stângă la un stand Margareta Pâslaru dădea autografe. Sincer vă spun că pentru câteva clipe am crezut că nu mai respir, aveam emoţii să o văd, nici acum nu îmi explic de ce. :) I-am făcut repede o poză când am considerat că nu observă...

şi apoi m-am dat într-o parte să o privesc. Nici nu ştiu câţi ani are, dar sincer nici nu îmi pasă, pentru că vărsta e doar un număr. Important este ce stări ai trezit în oamenii din viaţa ta. Această doamnă a încununat şi încunună cu multe bucurii milioane de copii mari şi mici. Şi cum stăteam eu aşa şi mă uitam ca mâţa la o "icoană" a culturii române... Margareta Pâslaru mi se adresează: "De ce mă priveşti de la depărtare şi nu vii să stăm de vorbă?" Ups! Nu îmi venea să cred că m-a observat şi parcă îmi mâncase pisica limba. :) M-am dus mai aproape şi mă uitam uimită de cum arată şi normal că nu m-am putut abţine şi cu toate emoţiile i-am spus: "Arătaţi ca o papuşă!" Mi-a zâmbit şi mi-a spus să nu o deochi. Iar am dat cu nuca în perete şi am spus: "Pu pu, să nu vă deochi!" Am tras aer în piept şi i-am relatat că mama mea o admiră şi o urmăreşte pe Facebook şi uite aşa mama s-a ales cu un cd cu autograf de la Margareta Pâslaru. 

I-am urat doamnei multă sănătate şi am plecat să fac din nou o baie fierbinte de mulţime şi cum mergeam aşa aud in spatele meu două doamne discutând: "Oare îi cumpără generaţia tânără cd-urile Margaretei Pâslaru?" Am zâmbit, m-am oprit brusc, am scos din buzunar cd-ul cu Veronica şi le-am spus doamnelor: "Da, cumpărăm! Şi nepoţii mei ştiu de Zâna din filmul "Veronica"". Doamnele uitându-se cu uimire la mine îşi spun una alteia: " - Ia uite, tu! 

                                                                                 - Mai ştiu aştia mici de muzica bună! "

Mda... culmea că mulţi tineri ştim ce se asculta în perioada comunistă şi interbelică din România!

Am trecut peste acest moment zâmbind şi de la distanţă văd coperta unei cărţi care îmi face cu ochiul "Lup nebun"... am simţit tristeţe dintr-o dată, dar zâmbetul larg a unei persoane m-a desprins de simţământul meu... Era Cristina Podoreanu. Şi pe ea nu o ştiam personal, ultima şi singura dată vâzând-o acum ceva ani la înmormântarea lui Geani http://sabina-laiber.blogspot.ro/2014/04/moartea-nu-iarta-pe-nimeni.html...   M-a uimit că, chiar dacă aveam părul strâns special să nu fiu recunoscută de nimeni, Cristina a reuşit să mă recunoască. Este adevărat că ea are unele calităţi ale fiinţei ei pe care şi le-a conştientizat. :) Mă bucur că a  avut lansare şi la Gaudeamus şi îi sunt recunoscătoare din tot sufletul că face posibil ca Lupul Nebun să rămână nemuritor!

Evident că nu am omis să nu imortalizăm momentul şi chiar mi-am dat puţin drumul la păr. :)

Nu am mai stat mult, că deja mă rodea stomacul de foame şi am căutat cu disperare ieşirea. Din nou o întâlnesc pe poeta Ioana Burghel (pe care o ântâlnisem mai devreme şi reuşisem să vorbim despre ce a mai făcut fiecare cu viaţa ei de acum 5 ani când ne-am văzut ultima dată la Târgu Jiu) şi îi spun cu drag la revedere. Iar mersul piticului până când aud vocea unui bărbat şi o recunosc... era a asistentului universitar (pe atunci când am fost studentă la folosofie) Leonid Dragomir. Am început să îl privesc şi să-l ascult. Recunosc că nu am înţeles nimic, vorbea despre cartea cuiva, dar nu funcţiona microfonul bine. Asta este una din marile probleme la Gaudeamus: sunt multe standuri de cărţi, editură lângă editură, şi lansări de cărţi unele lângă celălalte. Deci ce să înţelegi?Nimic! E haos total!

Organizatorii ar trebui să facă ceva în sensul acesta. Să pună, domn'e, lansările de carte la minute diferite sau chiar ore diferite. Este tărg internaţional de carte, dar limba română se vorbeşte în mod special, şi când vorbesc mai mulţi oameni în acelaşi timp... clar se creează un zgomot infernal.

Cu greu am reuşit să ies din furnicarul de la Gaudeamus şi m-am bucurat de aerul rece de afară. Ceaţa se instala uşor şi un cârd de ciori dădeau tărcoale cupolei clădirii Romexpo. 

Trafic infernal instalat în capitala europeană Bucureşti! Fac abstracţie ca în fiecare zi şi mulţumesc în gând că am avut o zi plină.