Scrisoarea de la copilul meu nenăscut

“Dragă mamă,

mi-aş fi dorit să te cunosc şi să mă bucur de îmbraţişarea ta caldă şi iubitoare, dar se pare că în această viaţă atât tu cât şi eu nu am ales să ne întâlnim.

Totuşi, mami (îmi pot permite să îţi spun aşa, da?), de ce ai ales să nu mă aduci pe lume?

De ce ai ales să te bucuri de zâmbetele, să te laşi copleşită de atingerile sincere, să le răspunzi cu blândeţe la toate întrebările, să te joci şi să le spui poveşti fantastice altor copii şi nu mie?

Mami, ştiu că m-ai dorit şi că mi-ai fi oferit multă iubire, dar tu ai decis să nu exist, decât aşa în scrisorica asta!

Mami, eu te iubesc chiar dacă nu te cunosc, că am aflat eu de la alţi copii cu mame că dragostea părinţilor este magnifică şi e necondiţionată!”

Aceste gânduri mi-au venit în cap de câteva ore şi mă gândesc dacă există posibilitatea ca un sufleţel neexintent pe pământ poate să transmită acest mesaj…

Iar dacă se poate, că cică nu îţi poţi imagina ceea ce nu există, i-aş răspunde cu drag la scrisorica lui în felul următor:

Dragul meu copil nenăscut,

Sunt uimită de gândurile tale transmise şi îţi pot spune că, da, într-adevăr dacă ai fi existat te-aş fi iubit din prima până la ultima clipă a vieţii mele.

Am ales sau poate aşa a fost să fie să nu exişti şi uneori îmi pare bine şi alteori îmi pare rău.

Îmi pare bine că nu te-am născut pentru că nu ştiu dacă aş fi fost o mamă aşa cum ţi-aş fi dorit-o. În general copiii realizează ce părinţi minunaţi au avut (asta în cazurile cele mai fericite) atunci când ei nu mai sunt sau atunci când sunt şi ei părinţi. Societatea în care te-aş fi adus nu este una tocmai prielnică dezvoltării pozitive a unei fiinţe umane. Din ceea ce am experimentat până acum în călătoria mea în această viaţă am văzut multe situaţii în care oricât de mult ţi-ai dori să fie bine pentru copilul tău, nu depinde doar de tine. Sunt o mulţime de factori care constrâng educarea unui copil începând din primele zile de viaţă şi urmând până la perioada de aşa zisa maturitate. O să îţi dau câteva exemple, că poate părea că te-am aburit puţin până acum.

Dacă te aduceam pe lume mai mult ca sigur te-ai fi bucurat doar de prezenţa mea în viaţa ta şi asta pentru că eu am înţeles că iubirea autentică dintre doi oameni există doar în poveşti, dar şi acolo e cu semn de întrebare … toate poveştile se termină “şi au trîit fericiti până la adînci bătrâneţi”, dar probabil nu împreună, ci separat.

Nu aş fi suportat să nu te bucuri de pace şi armonie în casa copilăriei tale şi ţi-as fi ocupat timpul cu tot ceea ce aş fi presupus că ţi-ar face placere. Timpul petrecut cu mine ar fi fost destul de puţin, şi asta pentru că ar fi trebuit să muncesc cel puţin 8 ore pe zi pentru a-ţi asigura traiul. Aş fi fost stresată să îţi dau tot ceea ce nu am avut eu în copilărie şi de aici tu ai fi simţit că aş fi fost mereu nemulţumită.

Acum, de când trăiesc eu pe aici, e o responsabilitate enormă să ai copil pentru că în orice clipă se poate întâmpla ceva rău. Îţi explic: poţi să ai un accident de maşină foarte uşor, nu mai e ca pe vremea mea când băteam mingea în mijlocul străzii fără să ne pese de vreo maşină că trece şi asta pentru că nu erau atât de multe maşini, Acum locurile de joacă sunt monitorizate şi asta deoarece există teamă că în fiecare secundă că se poate întâmpla ceva nu tocmai bine. Acum sunt la modă tabletele, telefoanele cu aplicaţii, filme 3 d, lasermax, etcetera.

În concluzie nu mai e libertate, ci totul e ghidat cumva ca generaţiile ce vor urma să devină un fel de mici roboţei. Poate mă insel şi îmi doresc să mă ănşel. Nu mi-aş fi dorit să plângi că nu ai jucăria x care e foarte scumpă şi o vezi des în reclame de la televizor sau de pe internet. Nu mi-ar fi plăcut deloc să suferi,chiar dacă nu ai fi realizat că suferi lipsit fiind de sentimente în jurul tău.

Îmi pare bine că nu exişti şi îmi pare rău că nu te am prezent în viaţa mea pentru că într-adevăr ai fi fost o provocare imensă!