Amintiri mereu vii

Nu stiu daca am povestit vreodata de amintirile mele din trecut ce mi-au faurit viitorul.
Imi aduc aminte de o intamplare simpatica pe care am sa o denumesc:

Papadia

Din nou mutata in Bucuresti cu gandul de a ma face un stralucit psihoterapeut am ales sa vad daca mai sunt sanse sa fiu si actrita. Astfel o contactez pe Anca Sigartau si ii cer sa imi acorde putin din timpul ei pentru a ma testa. Intamplarea a facut sa ma cheme seara tarziu, iar eu sa nu am decat o cartela de metrou urmand sa ma intorc pe jos, ca de taxi nu aveam bani.
Si plec spre locul de intalnire rugandu-ma sa fie cum e mai bine pentru mine. Si ma rugam si ma tot rugam si inchei cu Amin... fac cativa pasi prin ploaie si eram pierduta cu privirea la picaturile ce formau mici balti. Si... Si ce vad? 30 ron ce pluteau. Nu imi venea sa cred. I-am luat, I-am asezat cap la cap si i-am pus in portofelul gol. Deci aveam bani de intors. :) Ma gandeam in metrou ca am noroc si ca poate am sa fiu actrita candva. Ies pe o gura gresita si trebuia sa traversez tot parcul de la Unirii. Iau o papadie in mana si incep sa alerg cu ea pana la masina Ancai cu gandul ca daca cade un firicel din floare nu am sa intru in veci si pururi la actorie. Culmea e ca nu a cazut, dar actrita inca nu sunt cu acte in regula. :)
Imi e drag cand imi aduc aminte de acest moment si de cum mi se intampla unele lucruri.
Imi place sa fiu surprinsa!