Am obosit! M-am plictisit! - îmi spune Dragostea

Am obosit! M-am plictisit! - tot aud asta în ultima vreme... undeva greșesc și nu îmi dau seama...
Nu sunt perfectă și nici nu voi fi vreodată oricât aș încerca. Da, poate nu încerc suficient, poate nu am găsit încă modalitatea să te fac fericită cu adevărat, poate și iar poate.
Îmi e teamă la gândul slăbiciunii mele fizice și psihice... poate că nu sunt  eu cea pe care ți-ai dorit-o atâția ani.
Dragoste, ce să fac să fiu pe deplin contopită în mreajele tale???
Știi că sunt o păcătoasă?
Știi tu, oare, câte rahaturi de manifestări ale altora a trebuit să înghit ca să pot să discut cu tine acum direct și fără șovăieli?
Viața mi se scurtează tot mai mult, atât a mea, cât și a ta... oare mai avem timp să facem pace și să fie numai armonie?
Totul poate să dispară într-o clipă, exact cum a apăru: într-o secundă!
Eu cred ca mulți alții că totul e relativ, dar m-am săturat, dragoste, să te vâd cum privești situația de la acea altitudine, ci mă gândesc să luăm atitudine și să clarificăm ceața de nori negri ai minții ce are rol de a ne minții în cele mai dese lucruri.
Dragoste, eu m-am născut să te întâlnesc, să te simt, să mor odată cu tine!
Îți cer prea mult???
Ai de unde să îmi dai, altfel nu mă lăsai să privesc dincolo de oglinzi!!!