"Exprimarea înseamnă viaţă, reprimarea înseamnă sinucidere... " - Osho

Privesc încă şocată la scrisoarea (e-mail) de bun rămas a unei prietene trimisă iubitului ei. O să o redau exact cum este... "Din nou am plecat de unde îmi era bine... am plecat cu gândul că e mai bine aşa.... clar este mai bine pentru ceilalţi, oricum rămân un suflet trist ... Odată credeam că mă caut pe mine, acum îmi dau seama că de fapt pe zi ce trece mă pierd clipă cu clipă. Am avut parte de oameni minunaţi lângă mine, oameni care ştiau să se bucure de existenţă. Nu am asimilat nimic de la ei, din contră poate am preluat ceea ce e mai rău şi m-am afundat şi mai mult în ceaţa minţii mele. Cu fiecare greşeală am făcut să urmeze altă greşeală. Din lacrimi în lacrimi... părăsesc lumea şi mai concret mă părăsesc pe mine... nu îmi mai convine nimic... depresia e în floare... nu mai ştiu ce e bucuria ... tăcerea mea ascunde un suflet trist. M-am născut ca să sufăr? Dacă da - îndeplinesc cu succes această misiune. M-am născut ca să sufăr pentru ca mai apoi să cunosc fericirea - asta e speranţa mea! Ştiu că în momentele astea nu mă place nimeni, şi cum să mă placă când, chiar eu, pentru mine sunt greu de suportat? Cerul s-a acoperit din nou de plapuma mare de stele. Luna de-abia se vede de nori. Linişte. Privesc în continuare în jur. Îmi este frig. Picioarele sunt primele care îngheaţă. Odată aveam multe de spus, dar de ceva timp am amuţit de tot. Nu mai am reacţii normale (cum au majoritatea din jur). Tocmai ce am venit de la un spectacol de operetă, unde am fost atenţionată de faptul că toată lumea râdea şi eu nici nu schiţam vreun gest, decât să privesc în continuare. Mie, mi-a plăcut enorm, dar se pare că nu mai exteriorizez ceea ce simt în interior. O fi bine, o fi rău?! Am înţeles că nu sunt o companie plăcută. Atunci când nu eşti ca şi ceilalţi eşti considerat un ciudat sau ca să sune mai elocvent ţi se spune direct: autist. M-am uitat şi eu acum în dicţionar să văd exact definiţia unui om ce suferă de autism: "stare patologică manifestată prin ruperea legăturilor psihice cu lumea exterioară si intensa trăire a vieţii interioare." Acum, mă uit la definiţia asta şi încep să cred că am ajuns şi la trăirea asta. Cum să îţi spun cum mă simt când tu ai atât de mult contact cu lumea exterioară şi eu sunt atât de adâncită în lumea mea interioară? Cum poţi, tu, să mă înţelegi când aparţinem unor lumi diferite? Lacrimile mele nu le poţi înţelege decât ca pe o slăbiciune sau cum spui: “te ajută cu ceva lacrimile?”.  Ştiu că atunci când ieşim împreună nu te simţi bine, şi că ai vrea să te zbenguieşti, şi când mă vezi pe mine ce faţă am, îţi trece orice chef şi starea ţi se transformă într-una de nervozitate. Scriam ... m-ai întrebat ce fac... am răspuns .... şi m-ai luat la misto “mititica de ea”... Din nou mă închid în lumea mea şi o las pe a ta să respire... Şi de ar fi să mor ştiu că nu o să mă plângă nimeni, şi de ar fi să plec nu o să mă caute nimeni, şi de ar fi să fiu e tot ca şi cum nu aş fi. Acelaşi gând senin e viu: eu mă ucid în fiecare clipă în acest trai de vis." ... Hm... Off!
 Ideea de sinucidere este de fapt un strigăt puternic a întregii tale fiinţe că vrei să TRĂIEŞTI! Ajutaţi-vă prietenii, rudele, străinii când îi observaţi pierduţi în gânduri negre! Iosif Vissarionovici Stalin spunea: “Moartea unui om e o tragedie, moartea a milioane de oameni reprezintă doar o statistică.” – din nefericire în ambele situaţii.
Alege sa salvezi o viaţă!