Ai rămas în mine!

Mereu îmi va fi dor de tine! Moartea este un lucru cert, momentul "întâmplării" este incert...

Barbia îmi tremură şi îmi stăpânesc cu greu lacrimile ... încerc să mă gândesc la ceva frumos, dar nu am putere... privesc în faţa-mi trupul tău neînsufleţit... Nu-mi vine să cred!
Mă gândesc că e poate doar e un coşmar din care trebuie cât mai repede să mă trezesc... dar nu, tu chiar ai ales să pleci... sper să existe o alta lume în care să îţi gaseşti bucuria existenţei.
Ai spus de foarte multe ori că vei face acest gest, dar am crezut că erau doar stări, păcăleli ale minţii tale...
Poate ar fi trebuit să încerc să fac mai mult pentru tine, dar... iartă-mă!!! - că nu am putut face...
Ai lăsat un gol maaare în viaţa mea şi a celor ce te-au îndrăgit.
Îmi vine să îţi dau 2 palme zdravăne să te trezeşti din somnul ală numit moarte! Rahat! Oricum e mult prea târziu să mai fac ceva, că ai avut, tu, grijă să se termine tot ce se mai putea face!
Se spune ca de morti să vorbim numai de bine...
Alţii îşi doresc atât de mult să trăiască, dar, tu: nu... nu ai ştiut să preţuieşti...
Ştii câţi oameni te judecă, acum, pentru ceea ce ai făcut?
Ştii că parintii tăi suferă că şi-au pierdut copilul?
Ştii şi ştii???
Nu mai ştii nimic!