Privire în sufletul tău

Încerc să îmi stăpânesc emoţiile...
Privirea mi-o ascund, cu toate că întreaga-mi fiinţă...
Tremură în interiorul meu o multitudine de sentimente...
Pun apa la încălzit ca să te servesc cu un ceai de fructe...
Mă refuzi. Nu e ceaiul potrivit. Las ochii să privească cana...

Îţi ofer o cană goală şi un degetar... cadou de Paşti...

Mă sprijin de bibliotecă şi te privesc...
Te îndrepţi către mine oferindu-mi un sărut părintesc pe frunte...
Mulţumesc!

Mă iei în braţe şi îmi stăpânesc inima să bată mai uşor...
Piept în piept! Căldură. Siguranţa că nu am pierdut de fapt nimic.
Eşti aici!

Facem o plimbare printre oameni. Stau la o distanţă de 40 cm...
Te privesc când nu mă priveşti.
Te asiguri că sunt bine când mă prefac că nu-s atentă.
Pas după pas până când ne aşezăm să mâncăm o salată.

Nu îmi e foame. Nu îţi e foame. Tăcere... Lumina soarelui...

Din nou paşi şi tăcerea se rupe: " Te-am dezgropat.[...] Te las să zbori!"
Cuvintele tale încă îmi răsună în cap...

Sărut părintesc. Lecţie de viaţă!

Mulţumesc!

Maşina în care eşti se îndepărtează de mine. Rămân uitandu-mă...
Ai plecat!

Obrajii îmi ard.

Ai plecat, oare? Îmi ating inima şi te simt...

Drum bun, suflete!