"Cocoşul roşu"

Mă simt bine. Sunt liniştită.Cu toate că este foarte cald, aproape că mă sufoc cu aerul fierbinte, sufletul îmi şopteşte:"E de bine! E o zi minunată! Ai încredere în mine! Niciodată nu te-am dezamăgit."
Intru pe poartă şi mă uit după camion. Ea îmi spune: "Nu mai e" Oftez. Îmi pare rău că s-a întâmplat aşa, dar îmi zic în sine-mi: aşa a fost să fie!.
Ea se duce la "treaba" ei şi eu caut "Cocoşul Roşu."
Îmi e foame, teribil de foame. Găsesc "Cocoşul". O autoservire. Îmi iau tava şi privesc la alimente. Nu aş mai mânca nimic. Aş bea doar un suc, dar totuşi îmi trebuie şi hrană. Încep să aleg: o salată de crudităţi, piept de pui (o bucată, nu două - cât era porţia), două chifle, ... ajung la casă. Un domn cu faţa blândă îmi zâmbeşte. Îi cer un Sprite. Zâmbind îmi sugerează să iau o limonadă preparată natural, astfel scutind şi 1 leu.
Îmi vine, mie, rândul să zâmbesc... şi cer două limonade. Mă uit în stânga mea şi văd vitrina cu dulciuri. Aleg o amandină - prajitura preferată din copilărie. Îl întreb pe domnul blând, cu faţa toată un zâmbet, de o priză. Vreau să stau pe internet şi am nevoie de o priză pentru a-mi alimenta laptopul. Se rezolvă. Şi mă aşez în locul cel mai potrivit din încapere: la colţ. :)) Colţurile încăperilor întotdeauna m-au atras. De ce? Pentru că, astfel, pot observa prezenţa în neprezenţă a unor suflete la fel ca mine.
Suntem nişte creaţii superbe! Deosebirea dintre noi, sufletele, o face unicitatea fiecăruia dintre noi. Toţi suntem UNA! Sunt UNA cu EL! Cu EL numit DUMNEZEU!
Sufletul din nou îmi şopteste:"Mănâncă doar cât ai nevoie, pentru a face loc şi pentru ce urmează să mai apară." Aşa şi fac. Mă opresc la timp. :)
Ea apare. Camionul l-a prins. Îi mulţumesc sufletului. O sună un El. Un El căruia îi mulţumesc neomeneşte. Şi îi mulţumesc şi, acum, când îi scriu. El, suflet de cer, a ajutat să o întâlnesc pe Ea cea de acum şi cea de mâine.
Mă ridic şi plec un pic... să mă răcoresc.
Ai avut dreptate, suflete! Mulţumesc că îmi zâmbeşti! End. Nu e end, e cu to be continued...