Deciziile sunt importante când vrei să o rupi cu trecutul, alegerile sunt esenţiale când vrei să îţi creezi viitorul.

Înainte de a începe să scriu ceea ce o să urmeze mai jos,  tocmai ce am primit pe messenger acest mesaj: ,,Ceea ce este, este prin har. Ceea ce vine din Lumină, binecuvântează pe cel ce primeşte darul Binecuvântării ...
Nimic nu este cu neputinţă, totul este să doreşti a împlini ceva prin Lumină şi
Adevăr. Fii Adevăr şi Lumină vei răspândi prin ceea ce eşti !'' Francisc Maitrey

Deloc întâmplător acest mesaj, deoarece chiar despre lumină vroiam să vorbesc. :)

De ceva timp am început să fiu mai atentă la mine, la ceea ce se petrece în jurul meu. Am descoperit lucruri ce poate, doar acum, era timpul să le descopăr.

Am descoperit că ceea ce îmi doream să aflu cu ardoare despre o persoană se întâmplă să aflu, tocmai, când mă aştept mai puţin.

Am descoperit că iubirea nu are limită de vârstă. E important doar să nu îţi laşi mintea să gândească prea mult în normele în care cred cei care te-au educat. Despre iubire pot scrie destul de mult, dar nu e încă momentul.

Am descoperit că prietenii sunt doar oglinzi clare a ceea ce gândeşti, a ceea ce înfăptuieşti. Sunt oglinziile în care dacă te uiţi ai foarte multe de învăţat despre tine. Le mulţumesc cu această ocazie tuturor prietenilor mei că îmi sunt prieteni!

Am descoperit că tot ceea ce întâlnesc în "drumul meu" (fie el şi până la piaţă) nu e deloc întâmplător. Am să dezvolt un pic despre această descoperire: eram pe o bancă în centrul oraşului în care locuiesc acum... tocmai îmi terminasem ţigara şi îi povesteam unei prietene ce documetar interesant am vizionat. Şi în timp ce vorbeam îşi face apariţia un cerşător care mă întreabă dacă am un ban. Îi spun că nu am, dar îi pot da o ţigară. Îmi zice că nu vrea şi pleacă la urmatoarea persoană cerând un ban. Este din nou refuzat. Se întoarce la noi şi pune aceeaşi întrebare ca şi prima dată. Îi relatez că ne-a mai întrebat mai devreme acelaşi lucru. Se uită la mine, sau mai bine zis mă fixează bine cu ochii săi în ochii mei, eu chiar simţînd o vibraţie în inimă şi stomac, şi îmi spune: "Îmi dai o ţigară?" ... Am fost surprinsă. Pentru un moment am simţit că timpul a stat pe loc. Îi întind pachetul, îi ofer şi bricheta. În sinea mea îmi zic: "sigur acest om o să îmi spună ceva interesant." Ceea ce desigur s-a întâmplat. :) Îmi mulţumeste în maghiară şi eu îi răspund tot în maghiară, dar cu "bună ziua". :) Omul este surprins şi mă întreabă de unde sunt şi de câţi ani sunt aici. Îi răspund: "sunt de 20 de ani în locurile astea." - surprinzător şi pentru mine..., dar mai ales pentru el- deoarece eu arăt mult mai tânără decât am vârsta trecută în cartea de identitate. :)
Şi începem să vorbim de locurile acestea sau mai bine zis de oamenii ce locuiesc în această zonă a ţării. Şi el îmi spune: "nu e de stat aici!" Zâmbesc şi acum, ca şi atunci. Ştiam şi stiu că nu e de stat pe aici, cu toate că, eu încă, insist să rămân prin zona aceasta. Omul, cerşătorul, călătorul... îmi spune că el este pe aici doar ca să înveţe a vorbi bine româneşte (e zona unde se vorbeşte româneşte fără accent, româna literară). Mi-a plăcut ideea. Ideea de a călători pentru a învăţa. Am vorbit cu el şi despre istorie, despre viaţa de zi cu zi, despre viaţă în general concluzionând cu urări de sănătate.
Un om ce l-am întâlnit şi m-a ajutat să îmi întăresc ideea că nu contează ce pari, ci doar ceea ce eşti cu adevărat: o fiinţă care s-a născut pentru a învăţa.
Şi să comtinui cu ce am mai descoperit. :)

Am descoperit că dacă vrei cu adevărat ceva: obţii, dar mare grijă la ce preţ plăteşti. Nimic nu e gratis! Oferi şi primeşti şi invers.

Am descoperit că muzica face minuni, mai ales când o asculţi cântată din suflet şi o simţi în suflet.

Am descoperit că atunci când simţi să faci ceva: fă!!! Există riscul să pară la început o tâmpenie, dar în timp se dovedeşte a fi exact ceea ce era nevoie.

Am descoperit că a abuza de: alcool, ţigări, medicamente, ceilalţi... de fapt abuzezi de tine. Uiţi că eşti important pentru tine şi pentru ceilalţi. Îţi pierzi controlul pe drumul tău. Drum ce cu siguranţă are nevoie de claritate, nu de minciuni forţate.

Am descoperit că cei mici, mă refer la copii, sunt în afara "mizeriei gândurilor distructive". O să povestesc o întâmplare: eram în autobuz. Vin controlorii. O doamna impreuna cu fiul său (nu cred să fi avut mai mult de 6 ani) sunt "prinşi" fără bilet. Mama începe să se lamenteze, să emită tot felul de teorii mincinoase că doar - doar o scăpa de amendă. Controlorul îşi face meseria Doamna nu înţelege. Copilul priveşte tot acest spectacol până când spune: "Controlorii aştia... sunt.. sunt prea nervoşi!" Controlorul îl mai întreabă o dată pe copil ce a zis. :) Copilul repetă. Controlorul cere şoferului să oprească autobuzul şi să deschidă uşa. Mama şi copilul coboară din autobuz. Tăcere şi în acelaşi timp parcă se auzeau aplauze de la toţi cei care au asistat la această scenă. Da! Copiii sunt realişti într-o lume irealistă. Copiii au armonie, cum noi toţi avem , doar că mai uităm. :P

Am descoperit mult mai multe, dar cum mie nu îmi place să scriu prea mult am să mă opresc până data viitoare.

Şi  să nu mă opresc ca ţiganul la mal (nu am nimic cu ţiganii, chiar mi-aş dori să traiesc o perioadă pritre ei pentru a le învăţa tradiţiile) am să închei cu:

AM DESCOPERIT CĂ EU ŞI CU MINE PUTEM FII CU TINE!!!

Namaste! :X