Momente sublime din viaţa mea

Este seară. Ciripitul păsărilor din salcâmi se aude. Lumina e difuză. El lângă mine în pat. Ne îmbrăţişăm. Îi simt mirosul. Inima se inundă de o căldură. Închid ochii. Nu mai sunt doar eu. Este şi el. Începem să ne atingem buzele.
Ador când mă sărută pe ochi şi pe frunte. Îmi place să-i ating genele lungi. Mă simt atât de bine că respirăm acelaşi aer în aceeaşi încăpere. Cearşeaful mă îmbrăţişează şi el. Pereţii sunt prietenii noştrii muţi. Încep să plâng. Îl privesc şi nu mă satur. Are nişte ochi mari şi atât de expresivi. Ce norocoasă sunt! Rar mă simt una în tot şi tot în una. Lacrimile curg... şi întreaga-mi fiinţă este în nefiinţă... Nu mai sunt om, nu mai sunt eu cea pe care o cunosc, nu mai sunt nimic din ce am părut că sunt pentru mine... Sunt ceea ce nu pot să spun ca om unui alt om. Doar sunt pe un alt tărâm, graţie unui moment oportun.