un pic despre pierdere...

 

Când eşti alături de cineva pe care "întâmplarea" a făcut să îţi apară în această viaţă, şi la un moment dat dispare îţi dai seama că pierzi o parte din tine. Pentru că fiecare persoană pe care o întâlneşti şi cu, care relaţionezi (indiferent de câte clipe, minute, ore, ani ) te creează pe tine ca fiinţă. Suntem fiinte sociabile. Avem sentimente pentru ceilalţi tocmai pentru că şi noi, ca şi ei, creeăm un cerc al existenţei umane.
Să pierzi pe cineva drag e ca şi cum o parte din fiinţa ta se duce cu acea persoană, cu toate că încă tu mai eşti vie/viu. Amintirile legate de acea persoană: atingerile, discuţiile, plimbările, existenţa ei/lui în viaţa ta... pentru mult timp, şi de fapt, pentru întotdeauna există undeva în tine.
Depindem de oameni oricât ne-am strădui să scăpăm de ataşament. Se spune să te bucuri la maxim de ceea ce ai acum. Da. Adevărat! Că mâine s-ar putea să nu mai ai... Trist, dar se pare că totul îşi are un curs, iar recursul depinde de ce mai ai nevoie să înveţi. Clar a pierde pe cineva e dureros. Simţi cum întregul trup îţi este scufundat într-o mare de lacrimi ce se preling pe chip. Poate tocmai că ştim, încă, de mici că toţi murim la un moment dat ar trebui să fim mai conştienţi că pe cei din viaţa noastră să-i apreciem şi să le mulţumim că există. Eu îţi mulţumesc că exişti în viaţa mea, chiar şi pentru faptul că ai ajuns să citeşti până aici!