De ce mă vrei?

De ceva timp mă întreb ce vrei de la mine şi ce vreau eu de la tine…
Mă gândesc la toate posibilităţile şi cu toate astea ştiu că pierd esenţialul. Şi, atunci, încep să mă întreb mai în profuzime… De fapt ce vreau , ce îmi lipseşte???
Vreau să mă accepţi aşa cum sunt şi să continui să-mi fii alături: tăcut, privindu-mă cu iubire şi înţelegându-mă că trec printr-o perioadă a căutărilor…
Până nu îmi găsesc calea adevărată nu o să am linişte.. o să fiu în foarte multe moduri care nu-ţi fac plăcere şi nimic din ce ce exprim pe faţă, prin trup, cu mintea şi sufletul nu sunt EU.
Caut, caut şi am tot căutat… uneori am impresia ca am gasit…. Dar, apoi, îmi dau seama că doar m-am înşelat…
Mă transform pe zi ce trece.. mai scap de una, alta… dar se asimilează altceva..
Odată nu aş fi crezut că o să ajung aici.. ca acum… acum, nu cred că o să ajung unde vreau.. îmi este teamă, simt suferinţa în toată fiinţa mea…
Am avansat pe drum.. dar privesc în zare şi mă îngrozesc de câţi balauri se văd în depărtări… oare, am eu atâtea resurse să trec de ei? Pe unii din trecut i-am spulberat numai dintr-o privire, pe alţii i-am înfruntat cu greu, alţii chiar şi acum mă mai urmaresc…şi câţi or să mai fie…
În acelaşi timp îmi este teribil de frică, dar am şi convingerea că închizând ochii şi ducându-mă cu gândul (sau ce o fi) în inima mea.. plimbându-mă cu mine prin întreg corpul îmi găsesc stabilitatea. Mă fac chiar invizibilă, mă, chiar, teleportez dincolo de toţi balaurii. Concetrare şi mai ales centrare, focusare… o să ajung ACOLO!
Acolo, unde? Nu ştiu. Sau am o vagă idee… Are legatură cu mine şi întreg mapamondul.
M-am emoţionat.. lacrimi vor să curgă şi, chiar, apar vizibil şi simţitor, clarificându-mi privirile ce duc spre acea direcţie: spre sufletul tuturor.




22 iunie, 2008